Cultura dietelor

Autoare: Andra Stoian

Pe 10 decembrie 2019 tocmai îmi cumpăram o nouă salvare de cele 2-3 kg acumulate în ultimele luni: Dieta rapidă de sărbători. Mecanismul era foarte bine cunoscut iar scopul era clar: până la Crăciun să scap de ele, poate chiar mai mult.

În toamna aceluiași an începusem să urmăresc pe Instagram câteva persoane (nutriționiști, scriitori, activiști, artiști etc.) care promovau concepte precum body neutrality, body positivity, health at every size, intuitive eating și eram fascinată; părea că se deschide o nouă lume în fața mea, una în care autocompansiunea, grija față de sine și ascultarea propriului corp erau norma.

Prima dată am auzit de diete în copilărie, când mama începuse să urmeze un plan alimentar disociat. Eram atunci însă mică, slabă și complimentată de toată lumea pentru frumusețea mea așa că nu a avut niciun sens pentru mine ideea de slăbire pentru a arăta bine. În adolescență însă, odată cu o ușoară creștere în înălțime au venit șolduri și sâni mari iar odată cu ele și primele remarci negative asupra corpului meu. Știam însă ce trebuie să fac pentru a primi din nou comentarii pozitive – modelul de corp ideal al unei fete era clar, promovat atunci în toate revistele Bravo Girl și Popcorn pe care le citeam pe sub bancă în ore – înaltă, foarte slabă, forma feței clar definită, așa că rețeta era simplă: să țin o dietă de slăbire.

Așa au început 10 ani de luptă cu propriul meu corp, în care l-am împins mereu peste limite în acest joc prea bine cunoscut de mulți dintre noi – dietă restrictivă, slăbire imediată pentru un timp relativ scurt, mâncat în ceea ce s-a transformat la mine în compulsie, îngrășare, dietă și tot așa. Asta a adus cu sine o dismorfie corporală (indiferent de numărul de kg și de aprecierile celor din jur eram în permanență nemulțumită de aspectul meu fizic, consumând extrem de multă energie pe verificări și ajustări constante ale felului în care arătam), o serie de probleme digestive și multă suferință – rușine, tristețe, autocritică, lipsă de încredere în mine și așteptări total nerealiste de la felul în care ar trebui să arăt.

Revenind la toamna lui 2019, acea lume plină de acceptare corporală care mi se arăta pe Instagram îmi era tare străină. Începusem atunci așa un așa numit „stil de viață sănătos”, recomandat de mulți nutriționiști și antrenori care ascunde, de fapt, de multe ori, aceeași dietă restrictivă și care, din păcate, omite să ne explice poate cel mai important lucru pentru a avea viața sănătoasă – să învățăm să ne ascultăm corpul și să îi oferim ce are nevoie, fizic, nutritiv și emoțional. Aparent mă simțeam bine, eram complimentată de toată lumea pentru „cât de mult ai slăbit, ce bine arăți!” însă eram la apogeul obsesiei mele pentru tot ce înseamnă aspect fizic și mâncare – mergeam de 4-5 ori pe săptămână la sală, mă verificam mai mult ca niciodată în orice oglindă întâlnită pe drum, îmi puneam constant mâna pe burtă să văd daca e în continuare plată, mă cântăream de 2 ori pe zi iar numărul acela dicta felul în care eu mă voi simți în ziua respectivă, mă gândeam în permanență ce și când să mănânc și eram terifiată de gândul că și acum, la fel ca de fiecare dată, la un moment dat mă voi îngrășa iar. Dacă într-o zi mâncam ceva „nepermis”, fie și doar o felie de pizza, simțeam că totul se năruie și că deja corpul meu arată mult mai rău decât în urmă cu câteva minute.

Așadar, cum era de așteptat, atunci când la început de decembrie am realizat că am câteva kg în plus m-am panicat și m-am dus către cea mai cunoscută rezolvare: o dietă rapidă care să mă ajute să revin la ce credeam eu că îmi oferă fericire – un corp cât mai slab. Primisem pe mail dieta care urma să mă ajute în acest sens însă zilele treceau, Crăciunul se apropia iar eu tot nu reușeam să mă mobilizez și să mă apuc de ea. Deși începeam să mă panichez, ceva din mine se tot lupta cu ideea de încă o dietă – era pentru prima dată când mă simțeam atât de obosită de acest proces și se înfiripase în mine ideea că poate sunt prea critică cu acest corp care, cu adevărat, nu mi-a greșit niciodată.

Nu am mai ținut acea dietă și până acum nicio alta. Nu Dukan, nu disociat, nu Rina, nu fasting, nu keto, nu fulger, rapid… am început să învăț să ascult ce are nevoie corpul meu.

Încă sunt uneori surprinsă de cum am reușit să mai înghesui în mintea mea atât de plină de obsesia pentru aspectul fizic și diete anii de facultate, job-ul și relațiile cu cei din jur. Odată cu reușita acelui prim refuz de a repeta acel ciclu toxic am început să descopăr acea lumea care înainte părea de neatins acolo, pe Instagram.

Este foarte greu în continuare, încă am momente în care mă definesc în funcție de felul în care arăt într-o zi sau de cum îmi vine o rochie, am perioade în care alunec către mecanismele bine cunoscute de mâncat emoțional sau în care cred că a ține o dietă reprezintă singura salvare însă încerc, cu blândețe și răbdare, să îmi aduc aminte că este un proces de durată și că viața trăită autentic, din plin, cu iubire și apreciere pentru corpurile noastre merită să continui.

Pe acest drum am învățat câteva lucruri care s-au dovedit de mare ajutor și care sper reprezinte o mică inspirație pentru oricine își caută acum propria recuperare. Citeam la un moment dat o postare a lui Jennifer Rollin, o terapeută specializată în tulburări de alimentație, în care spunea „În necrologul tău nu va scrie: a avut picioare tonifiate și ne amintim cu drag de ea pentru abdomenul ei plat. Acesta va menționa relațiile, pasiunile tale și tipul de om care ai fost.” M-am gândit atunci la tot ce am evitat sau nu am făcut din cauză că eram convinsă că nu arăt suficient de bine: nu m-am dus la plajă, nu am purtat maiouri, nu am ieșit în oraș cu prietenii mei, nu am purtat hainele preferate, nu am acceptat complimente, nu am dansat, nu am apărut în poze și eram convinsă că atunci când fizic voi fi perfectă voi fi fericită, dorită, de succes, împlinită și voi trăi cea mai bună viață a mea.

Am realizat încet, încet că viața nu așteaptă, viața mea se întâmplă chiar acum, în timp ce eu evit să fac lucrurile care îmi aduc cu adevărat acea fericire și împlinire și că nu sunt cu adevărat prezentă în viața mea.

Principala informație pe care am aflat-o și la care mă raportez de atunci este că, deși ne gândim mereu că „nu sunt în stare să țin o dietă”, de fapt dietele nu au efectele promise și că niciodată nu vor livra ce sperăm noi atunci când le urmăm.

Conform cercetărilor citate de Linda Bacon în cartea sa „Health at every size”,fiecare om are o valoare unică de referință a greutății sale, la fel ca la un termostat, acolo unde corpul se simte confortabil. Așadar, ne naștem cu această valoare predefinită iar pe măsură ce noi o influențăm și încercăm să o modificăm, corpul nostru va lucra în permanență să ne readucă la acel punct. Dacă vom repeta acest lucru de multe ori prin diete, sistemul va ceda iar corpul își va pierde mecanismul înnăscut de reglare a greutății iar, mai mult, își va seta acea valoare de referință mai sus pentru a ne proteja de viitoare diete – de aici, va fi și mai greu să ajungem la greutatea visată și vom trage și mai tare de corpul nostru în acest proces.

Conform Lindei Bacon, valoarea de referință personală este:

• „Greutatea pe care o menținem atunci când ne ascultăm și răspundem la semnalele de foame și de sațietate ale corpului nostru.

• Greutatea pe care o menținem atunci când nu transformăm greutatea și mâncatul în obsesii.

• Greutatea la care ne întoarcem între diete.”

Deși dietele ne indică să controlăm sau să ne ignorăm foamea, este important să învățăm să o onorăm – dacă reușim să ne ascultăm corpul și să îi oferim nutrienții de care are nevoie atunci când îi cere, ne va fi mai ușor să ne menținem valoarea de referință a greutății la un punct la care ne e bine, în loc ca ignorarea foamei să ne ducă apoi către mecanisme compensatorii de tipul mâncatului compulsiv.

Mai mult, atât Linda Bacon cât și alți nutriționiști menționează alte dezavantaje ale dietelor:

• Reduc capacitatea de a recunoaște senzațiile de foame și sațietate, devenind ușoară confuzia între foame fizică și nevoi emoționale.

• Scad rata la care corpul nostru consumă calorii.

• Cauzează poftă de mâncare bogată în grăsimi.

• Cresc apetitul.

• Reduc țesutul muscular.

• Scad nivelurile de energie.

• Cresc enzimele de stocare a grăsimii și scad enzimele de descompunere a acesteia.

• Contribuie la o imagine corporală negativă și la o încredere în sine scăzută.

• Cresc obsesia pentru mâncare.

• Cresc sentimentul de eșec.

Pentru că așa cum Erica Romy constată: ”a mânca ciocolată atunci când mi-e poftă este mult mai bine decât să pretind că vreau un măr, niște struguri, o rondea de orez, jumătate de banană… iar apoi să mănânc compulsiv toată ciocolata.”.

Cea mai mare dificultate pe care o întâmpin eu în procesul meu de a sta departe de diete este cultura societății în care trăiesc, o cultură a dietelor pe care care Christy Harrison, nutriționist anti-diete consacrat, o explică astfel: „venerează corpurile slabe și le echivalează cu sănătatea și virtutea morală, astfel că poți ajunge să crezi că ești greșit pentru că nu arăți conform standardului nerealist impus; promovează pierderea în greutate ca modalitate de a avea un status mai înalt, astfel te simți atras de idee și consumi timp, energie și bani în încercarea de a-ți micșora corpul, chiar dacă cercetările ne dovedesc că aproape nimeni nu poate susține pierderea intenționată în greutate mai mult de câțiva ani; demonizează anumite stiluri de alimentație în timp ce le laudă pe altele, astfel încât devii hiper-atent la ceea ce mănânci, fiindu-ți rușine de anumite alegeri alimentare și distras de la plăcere și puterea pe care o ai de fapt; opresează persoanele care nu corespund criteriilor de „sănătate”, fapt care afectează într-un mod disproporționat femeile, fetele, persoanele trans, oamenii în corpuri mai mari, persoanele de culoare și pe cele cu dizabilități, afectându-le atât sănătatea mintală cât și cea fizică.”

Cu toții suntem afectați de mesajele promovate de cultura dietei – reclamele pe care le privim, conturile de social media pe care le urmărim, tratamentele de spa care promit slăbire și un corp perfect, tipuri de mâncare marketate drept „curate”, „fără vină”, săli de sport care promovează imagini înainte-după, deși corpurile noastre nu pot arăta la fel, așa cum am menționat anterior, în produse costisitoare care promit frumusețe și sănătate etc.

Odată ce am conștientizat toate aceste aspecte am fost foarte furioasă. Am simțit că societatea în care trăiesc mi-a luat ceva – dreptul de a fi eu însămi și de a-mi trăi viața din plin. Mi-am dat seama însă că este ceva mult mai puternic decât mine și am încercat să văd ce pot face eu pentru a schimba ceva. Am început prin a face curățenie în conturile de social media pe care le urmăresc și am început să caut persoane care promovează mesaje de incluziune, non-dietă și body positivity; acest lucru mă ajută în special să normalizez toate corpurile și să învăț să-l accept și pe al meu, știind că toate corpurile merită respect. Totodată am început să citesc și să mă informez mai mult, pe Internet și prin cărți pe această temă și încerc la rândul meu să ofer aceste informații mai departe; realizez că e nevoie de multă educație în această zonă și într-o cultură dominată de ideea perfecțiunii este foarte dificil să avem acces la resursele acestea. În plus, încerc acum să fiu mult mai atentă la limbajul pe care îl folosesc atunci când discut despre mâncare, sănătate, corpuri etc. – cuvintele au putere și, deși uneori nu realizăm, pot avea un impact foarte mare asupra universului emoțional al nostru și al celor din jur. În final, cred cu tărie în puterea relațiilor și am grijă ca sistemul meu de suport să fie format din oameni apropiați alături de care mă pot simți eu însămi și cu care pot învăța și evolua.

Ce am câștigat eu în urma acestui proces continuu de recuperare dintr-o gândire care aparține culturii dietelor este, așa cum povestește și Jennifer Rollin, „greutate, libertate, conectare, scop și spațiu mintal”, care, în final, mă aduc mai aproape de cea mai bună viața pe care o pot trăi.

Recomandări de cărți & conturi de social media: