Corpuri pe Instagram

Corpuri pe Instagram

Autoare: Zeineb Dakhel

Când am început să urmăresc conturi de body positivity, feed-ul meu a început să ruleze constant imagini cu oameni grași – corpuri voluminoase în lenjerie intimă, la plajă, purtând haine strâmte sau transparente pe care nu le vedeam în general decât pe acele corpuri care se încadrează în standardul de frumusețe. Inițial am fost șocată. Nu era deloc ceva ce eram obișnuită să văd. Da, se întâmpla din când în când să văd câte o persoană supraponderală pe stradă, dar cel mai probabil ascunsă sub straturi largi de haine care să o acopere bine și aproape niciodată la plajă, la sală, în social media sau în orice fel de media de fapt. Mi-am dat seama atunci cât de puțin divers și de neincluziv era feed-ul meu – probabil ilustrând destul de fidel și lipsa de diversitate a lumii nevirtuale în care trăiesc.

De ce nu vedem oameni grași? Sunt puțini, sunt o excepție?

Nu. Organizația Mondială a Sănătății ne spune că 39% dintre oameni erau supraponderali, iar 13% obezi în 2016.

Ne deranjează să vedem oameni grași? Acesta ar putea fi unul dintre răspunsuri.

În urmă cu câțiva ani am citit prima carte de Irvin Yalom, psihiatru, psihoterapeut și scriitor cunoscut internațional. În multe dintre cărțile sale apar povești despre pacienții din cabinet și despre relațiile dintre el și cei pe care îi tratează dintr-o perspectivă foarte umană, deci imperfectă. În fiecare capitol din această carte care îmi căzuse în mână era povestea unui alt pacient. Îmi amintesc bine cum ajungând la capitolul despre Betty, o pacientă cu obezitate, m-a șocat să văd cât de oripilat era Yalom de greutatea ei și de felul în care arăta. Se simțea dezgustat de absența conturului corpului ei, toate trăsăturile pe care el le aprecia la o femeie fiind cenzurate de avalanșa de piele, de rochia largă și nedefinită.

M-a uimit să văd că un psihiatru care reușea să își ghideze pacienții către vieți considerabil mai autentice și către revelații extraordinare s-ar putea simți așa ceva în legătură cu o pacientă doar din cauza greutății sale, a felului în care arăta.

M-am întrebat de ce.

Răspunsul a venit la un timp după, când am auzit prima dată de conceptul de bias implicit.

Un bias este o prejudecată pe care o avem față de o persoană sau față de un grup. Bias-urile implicite nu sunt conștiente, nu știm că le purtăm cu noi. Ele sunt modelate de experiențe din trecut, de cultură și de media, făcându-ne să avem preferințe automate față de diverse lucruri sau grupuri sociale (etnii, profesii, naționalități,etc). Spre exemplu, cineva care a avut o experiență neplăcută cu o pisică atunci când era copil ar putea să dezvolte o prejudecată față de pisici crezând că toate sunt la fel de periculoase. Nu putem face aceste bias-uri implicite să dispară. Ceea ce putem face, însă, este să le aducem în câmpul conștient și să încercăm astfel să alegem dacă acționăm sau nu în conformitate cu ele. Practic putem să avem mai mult control asupra modului în care ne comportăm și să fim mai puțin pe pilot automat.

Cei de la Universitatea Harvard au dezvoltat un test prin care verifică asocierile automate pe care le fac omenii și bias-urile pe care le au față de ceilalți în funcție de greutatea, genul, vârsta, prezența unei dizabilități, etc.

De ce e important să fim conștienți de aceste prejudecăți ascunse? Ca să nu le transformăm în acțiuni discriminatorii. Un review din 2012 ne arată că oamenii cu obezitate sunt stigmatizați în numeroase contexte: în sistemul de educație, în relațiile interpersonale, la locul de muncă le este mai greu să obțină posturi și sunt plătiți mai prost iar în sistemul de sănătate sunt adesea văzuți ca leneși, nemotivați, necomplianți și indisciplinați. În media, oamenii cu obezitate sunt adesea ridiculizați și transformați în ținta glumelor. Cred că e de la sine înțeles ce consecințe dezastruoase aduc aceste lucruri asupra sănătății psihice și calității vieții celor afectați.

Yalom ilustrează foarte bine în relatarea sa esența bias-ului implicit spunând că multă vreme nici măcar nu s-a gândit să chestioneze acele gânduri pe care le avea vis-a-vis de oamenii grași. Atât de adânc înrădăcinate erau încât nici nu i-a trecut prin cap că ar putea fi prejudecăți. Asta până când a făcut un exercițiu de introspecție și a realizat că obezitatea era ceva foarte răspândit în familia lui; femei grase și controlatoare printre care și mama sa i-au dominat primii ani din viață. Mergând și mai departe cu autoanaliza și-a amintit cum în cartierul în care a crescut, segregat rasial, era singurul copil alb printre copiii de culoare, iar la școala la care mergea ceilalți copii albi râdeau de el pentru că era evreu. În toată această izolare pe care o reimțea copilul Yalom, avea nevoie să urască la rândul său pe cineva: ținta au devenit copiii grași, destinatarii glumelor, cei de care se râdea la orele de sport. Pe măsură ce Yalom face acest demers de autocunoaștere și își investighează emoțiile dificile pe care le simte în relație cu Betty începe treptat să simtă mai multă empatie pentru ea și să nu îi mai observe corpul într-un mod care să îi stârnească disconfort.

Stigmatizarea bazată pe greutate este una dintre cele mai social acceptate și nu de puține ori oamenii au impresia că îi vor ajuta pe cei supraponderali să slăbească dacă fac comentarii pe marginea greutății lor. În plus, suntem bombardați de imagini din media promovând idealuri de frumusețe nerealiste și nereprezentativ de slabe. Aceste două lucruri ne complică destul de mult misiunea de a ne schimba atitudinea și comportamentul.

Aici găsiți o activistă supraponderală care scrie despre cum e să trăiești ca persoană cu obezitate și despre stigma bazată pe greutate. Ce am învățat de la ea despre lucrurile pe care le putem face împotriva fobiei de persoane grase:

  1. Diversifică-ți feed-ul: începe să urmărești conturi ale unor persoane cât mai variate: persoane grase, persoane cu dizabilitate, persoane trans, persoane de culoare – corpuri ale unor oameni care ies din tărâmul pe care ai fost învățat să îl consideri normal. Fii deschis să afli despre experiența lor.
  2. Cercetează și pune la îndoială miturile pe care le-ai luat de bune până acum: spre exemplu, unul dintre ele este că oamenii grași pur și simplu nu sunt suficient de motivați și nu încearcă suficient de tare să slăbească – în realitate, studiile arată că șansele ca oamenii foarte grași să ajungă la o greutate considerată normală sunt mai mici de 1%.
  3. Fii deschis să observi momentele în care simți că ți se activează fobia de oameni grași. Aici sunt niște exemple de lucruri pe care poți evita să le faci sau să le spui în prezența lor.
DistribuieFacebookTwitter

Recent Comments