Autoare: Cristina Petrescu-Ghenea
Vara anului 2019… ultima vară în care viața nu se învârtea în jurul unui virus și a controverselor iscate de acesta. Căldura împinge populația bucureșteană către litoral aproape weekend de weekend. Printre aceștia se numărase în weekendul anterior și tânăra, încă adolescentă, care stătea acum pe canapea în fața mea. Impecabil aranjată, ca de obicei, ea este una dintre clientele mele care se încadrează foarte bine în ceea ce putem numi ”standardul universal de frumusețe”. Cu părul veșnic aranjat exact așa cum dictează tendințele, cu privirea ei pătrunzătoare și corpul proporționat estetic ca al modelelor de pe Instagram, ar putea trece cu ușurință prin șablonul folosit de concurentele de la concursul de miss din filmul A doua cădere a Constantinopolului. Pe deasupra, nici măcar nu pare a depune prea mare efort ca să arate cum arată. Nu pare obsedată de imaginea ei, nu vorbește despre asta, parcă totul se întâmplă natural pentru ea.
Lucrăm de ceva timp împreună deoarece este nefericită cu viața ei, se simte singură deși are un cerc destul de larg de apropiați. Astăzi însă, subiectul discuției noastre ajunge într-o zonă complet neașteptată pentru mine, atunci când îmi povestește o întâmplare de pe litoral unde se afla la taclale cu prietenele la o terasa de pe plajă și s-a oferit să meargă la bar să cumpere de băut. Întorcându-se la masă, nu înțelegea chicotelile prietenelor ei care i-au mărturisit că se amuzau în urma reacției stârnite în cadrul populației masculine a barului de ridicarea ei de la masă și drumul către bar. Și totuși, ea parcă tot nu înțelegea care este faza… până când una dintre fete a exclamat neîncrezătoare: ”Pe bune, fată? Adică tu chiar nu ești conștientă de felul în care arăți și cum întorc bărbații capul după tine???”. Trebuie să recunosc ca nici mie nu-mi prea venea să cred… Uitând toată istoria ei de viață și fiind furată de imaginea tinerei femei cu bronzul arămiu care stătea în fața mea, nedumerirea ei părea o falsă modestie de prost gust…
Mă scutur repede însă de propriile judecăți de valoare și-mi pun ”pălăria de psihoterapeut” la loc. Chiar și așa, psihoterapeuta din mine simte că este nevoie să exploreze mai mult povestea ca să înțelegem împreună, atât eu dar mai ales clienta mea, dacă povestea asta e ”pe bune” și despre ce este vorba. Pun toate întrebările din dotare și ajungem amândouă, ceva timp mai târziu, la aceeași concluzie șocantă: această femeie nu este conștientă de felul în care arată corpul ei și până de curând nu realiza deloc impactul pe care îl are imaginea ei asupra celor din jur. Total fucking shocker!!!
Acesta a fost unul dintre episoadele care m-au pus pe drumul investigării relației pe care o avem cu propriile corpuri și cu corpurile celor din jurul nostru și tot aceasta a fost una dintre primele cărămizi puse la temelia proiectului #reconectat. Am aflat toate răspunsurile? Categoric nu și nici nu cred că le voi ști vreodată. Însă de atunci și până acum, am reușit să înțeleg că fiecare dintre noi avem un mod complet particular de a ne raporta la ideea de corp și să găsesc, stând de vorbă cu mulți oameni, o serie de explicații posibile pentru toate acestea.
Vorbim mai frecvent despre cum ne simțim rău în propriul corp și despre cum avem o părere foarte proastă despre acesta cât și despre felul în care se dezvoltă această părere despre propria înfățișare. Dar totuși, cum ajunge o persoană să nu fie conștientă de propriul corp și de felul în care acesta este perceput de lumea din jur? Explorând de ceva timp această întrebare, una dintre concluziile la care am ajuns este aceea că ar putea exista o legătură între deprivarea emoțională și lipsa unei conștiințe de sine bine conturată, inclusiv în privința corporalității.
Atunci când suntem copii avem nevoie să fim văzuți și auziți de către cei care ne cresc. A fi oglindiți, a ni se vorbi despre noi înșine în termeni pozitivi, este una dintre nevoile umane de bază cât și unul dintre mecanismele care ajută creierul să dezvolte conexiunile neuronale necesare unei vieți sănătoase atât din punct de vedere fizic cât și emoțional. Pe lângă un atașament securizant, poveștile pe care ni le spun îngrijitorii noștri despre noi ne ajută să ne construim identitatea, să punem cap la cap toate acele părți din noi care ne fac să fim persoana întreagă și bine conturată care va păși ulterior în lume.
Astfel, părinții absenți sau prea preocupați de propriile vieți și dificultăți și care nu pot investi suficient timp în a sta și a discuta cu proprii copii pot crea, în mod incoștient, pentru cei mici, bazele schemei cognitive de deprivare emoțională și în cadrul acesteia a unei relații complicate cu propriul corp. Este foarte probabil ca dacă ai învățat, prin ceea ce ți s-a transmis, poate inconștient, că tu nu contezi pentru ceilalți, că nu contezi pentru cele mai importante persoane din viața ta, să ajungi să trăiești în virtutea acestei credințe. Este posibil să te simți neînțeleasă, singură pe lume și invizibilă și să te comporți de parcă nu ai avea nevoi emoționale iar în felul acesta chiar să ajungi să nu primești susținerea celorlalți.
Cu atât mai mult într-o societate care investește atât de multă energie – deja de secole, aceasta nu este o noutate a Erei Digitale – în felul în care arată fetele și femeile, a nu primi niciun fel de ghidaj în privința relației cu propriul corp poate crea o serie de dificultăți. Industria frumuseții și a dietelor, prin intermediul mass media și social media, creează deja o serie de presiuni și așteptări nerealiste pentru fete și femei. Tocmai de aceea ele sunt îndreptățite să primească o serie de informații din partea persoanelor de încredere din viața lor.
Dincolo de acest ghidaj propriu-zis, ca femei mature este nevoie să înțelegem că noi reprezentăm modele pentru fetele și tinerele din familiile noastre. Felul în care ne raportăm noi la corpurile noastre – cum le îngrijim sau cum le neglijăm, cum vorbim despre ele, cum le îmbrăcăm, cum le afișăm sau cum le ascundem, cum le modificăm sau cum le acceptăm – creează un model deosebit de puternic pentru generațiile care ne urmează.
Ar fi simplu dacă am avea o rețetă pe care să o putem aplica pentru a crește fete cu o bună încredere în sine și care să aibă o relație sănătoasă cu propriile corpuri. Din păcate nu există rețete pentru crescut copiii… Chiar și specialiștii se contrazic frecvent în recomandările pe care le fac. Cu toate acestea, cred că putem evidenția câteva recomandări pentru mamele care nu vor să transmită mai departe propriile dificultăți legate de imaginea corporală.
Este util să le vorbim copiilor noștri despre corpurile lor încă de mici dar nu în termeni de bun sau rău, corect sau greșit, gras sau slab, frumos sau urât, sănătos sau bolnav, fără a-i monitoriza și evalua ci explicându-le, cu fiecare ocazie pe care o avem, despre cum corpurile lor sunt atât de prețioase și de frumoase, nu numai pentru felul în care arată – care este atât de schimbător pe parcursul întregii vieți – ci pentru lucrurile minunate pe care le putem face zi de zi datorită corpurilor noastre. De asemenea, este important să îi încurajăm – nu obligăm! – pe copii să aibă activitate fizică zi de zi, subliniind cum aceasta îi ajută să se simtă bine în corpurile lor. În același timp, încercați să stați la distanță de ideea de a face sport pentru a slăbi sau a arăta bine sau doar de dragul competiției deoarece rezultatele sportului pot să nu fie de fiecare dată cele așteptate și asta îi va descuraja pe cei care fac sport cu astfel de obiective. Vorbiți-le despre bucuria mișcării, despre libertatea pe care o simți când te cațeri, alergi sau, pur și simplu, te plimbi.
Ca adulți este nevoie să devenim conștienți de propria relație cu corpul dar și de felul în care ne raportăm la corpurile celor din jur. Lucrez cu adolescente care nutresc mari anxietăți față de felul în care arată dar cărora nu li s-a făcut niciodată vreun comentariu negativ la adresa corpului lor. În schimb, în repetate rânduri acestea și-au auzit părinții comentând critic la adresa propriilor corpuri sau a corpurilor celor din jur. Nicio fetiță n-ar trebui să asiste la discuțiile interminabile pe care mama ei le are cu prietenele ei despre diete, despre cine cât s-a îngrășat și cum a reușit cutare vedetă să slăbească și cât de bine arată cutare. Într-o lume în care imaginea este unul dintre cei mai importanți indicatori după care ne ghidăm, are sens ca mai fiecare dintre noi să avem o serie de nemulțumiri la adresa felului în care arătăm. Cu toate acestea, ca părinți este nevoie să ne reamintim că acestea sunt dificultățile noastre iar noi suntem cei ce avem de rezolvat relația problematică pe care o avem cu propriile corpuri pentru a nu o transmite mai departe următoarelor generații.
O carte care cred că ar putea oferi o serie de recomandări sănătoase pentru mamele, bunicile sau mătușile care vor să crească fete care să aibă o imagine corporală sănătoasă este Mothers, Daughters, and Body Image scrisă de psihoterapeuta Hillary L. Mcbride. Cartea este inspirată de propria luptă a autoarei cu tulburările de alimentație dar și de poveștile de viață a zeci de mame și fiice pe care le-a cunoscut în cadrul cercetărilor întreprinse pe parcursul mai multor ani.
Recent Comments