Cui îi aparține corpul meu?

Cui îi aparține corpul meu?

Scurtă introducere în conceptul identității de gen.

Autoare: Andra Stoian

Îi aparține părinților mei pentru că ei mi-au dat naștere?

Îi aparține divinității în care cred pentru că el m-a creat?

Îi aparține țării mele pentru că sunt un cetățean al acesteia?

Îi aparține societății în care trăiesc pentru că îi respect normele?

Îi aparține locului meu de muncă pentru că mă ajută să mă susțin financiar?

Îi aparține partenerului meu pentru că iubirea presupune abandon de sine?

Îmi aparține mie pentru că eu îl locuiesc?

Îmi aparține mie pentru că eu îl îngrijesc?

Eu îl respect, eu îi pun limite, eu îl neglijez, eu îl iubesc, eu îl modific, eu îl dezbrac, eu îl înțeleg, eu îl urăsc, eu îl vindec, eu îl înfrumusețez, eu îl mișc, eu îl îmbrac, eu îi încalc limite.
Eu îl cunosc.

Corpul meu îmi aparține.

Cumva însă, simt de multe ori că ceilalți au mai multă putere asupra lui decât mine, corpul meu fiind mai degrabă un bun comun supus în permanență observației și criticii. Toată lumea își oferă părerea despre cum este și, mai ales, despre cum ar trebui să fie – cum să arate, cum să se îmbrace, cum să se miște, cum să iubească, cum să existe și, preferata majorității – cine să fie și cu cine să fie.

Cei mai mulți dintre noi ne naștem cu un sex clar definit la naștere și odată cu el, automat se va considera că aparținem unui anumit gen: masculin sau feminin. Diferența dintre cele două se referă la caracteristicile biologice, anatomice și fiziologice reprezentate de sexul cu care ne naștem și aspectele sociale, psihologice și comportamentale ale genului. Dacă se întâmplă totuși ca, pe măsură ce creștem, genul nostru să ne formeze în altă direcție față de sexul de la naștere și să nu ne mai identificăm cu acesta, corpul nostru devine al oricui, numai al nostru nu. Oamenii din jurul nostru vor zice orice ca să ne convingă că ei ne cunosc mai bine corpul și nevoile, de la faptul că nu suntem normali, că suntem greșiți, că suntem derutați, că suntem bolnavi și orice alte etichete pe care simt să ni le atribuie. Odată ce realizăm că identitatea noastră de gen nu se încadrează în așteptări și stereotipuri poate să fie foarte dificil și să simțim multă presiune și tristețe. De multe ori, din cauză că vom auzi asta atât de frecvent, vom ajunge să credem și noi același lucru și să ne ferim să fim noi înșine – pe de o parte din cauza fricii iar pe de altă parte din cauză că vom considera de asemenea că suntem defecți. 

Studiile din domeniu ne arată însă că identitatea de gen are atât o influență genetică și hormonală cât și socială și familială iar formarea acesteia este foarte complexă. Aceasta se referă la cum ne simțim pe dinăuntru și cum ne exprimăm genul prin comportament, îmbrăcăminte, înfățișare, stil etc. și știm că începe să se formeze în jurul vârstei de 2-3 ani. Unii dintre noi au aceeași identitate de gen mereu iar alții se pot identifica cu ambele genuri, cu niciunul, între genuri sau chiar fără gen. În același timp, acesta se poate schimba în timp sau în funcție de context și ne-ar fi mai simplu să ne imaginăm genul ca pe un spectru mai degrabă decât binar, distinct și definitiv. Persoanele transgen care au o altă identitate de gen decât sexul biologic și pot face o serie de modificări sociale și medicale pentru a-și putea exprima acest gen, proces care se numește tranziție.

A ne înțelege pe noi înșine poate lua mult timp și poate fi dificil în multe cazuri și e important să știm că atunci când vine vorba despre corpul și identitatea noastră, procesul ne aparține în totalitate și acceptarea de sine este esențială. Este important să reținem că nu este doar o fază, că unii oameni vor încerca în permanență să ne schimbe drumul și să ne încadreze în limitele pe care le au iar asta se întâmplă adesea pentru că oglindesc în noi ceva ce nu pot accepta la ei înșiși. 

Există acum o nevoie mai mare ca oricând să purtăm aceste conversații dificile, să încercăm să ne privim unii pe ceilalți cu mai multă curiozitate, acceptare și compasiune. Pe măsură ce vom fi mai dispuși să învățăm mai multe despre ”ceilalți”, să le observăm unicitatea și minunăția, vom descoperi ce lume extraordinară ni se arată și cât de multe putem afla și despre noi înșine în acest proces.

A respinge, a discrimina, a urî orice e câtuși de puțin diferit de noi reprezintă de multe ori calea ușoară. Avem nevoie de vulnerabilitate, deschidere și mult curaj să schimbăm paradigma și să creăm o societate incluzivă în care fiecare să aibă spațiul lui în care să se exprime așa cum este și în care fiecare să poată decide asupra propriului destin.Sintagma fluiditate de gen naște discuții înflăcărate însă Fluid este definit în DEX drept care curge cu ușurință. Imaginați-vă o lume în care suntem noi înșiși, corpurile și viețile noastre ne aparțin, ne susținem unul pe celălalt și putem ca fiecare să avem grijă de viața noastră care curge cu ușurință.

DistribuieFacebookTwitter

Recent Comments